Italiano (Italia) Română (România)
sâmbătă, februarie 11, 2012
RIA2
CATEGORII
  Print  

Calendar cultural Minimize
Print  

  Minimize
07

Un roman italian despre Bucureştiul interbelic
va fi lansat la Veneţia



Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va găzdui marţi, 10 februarie, lansarea volumului Il solco della memoria (Urma memoriei), apărut la editura „Opera Graphiaria Electa” din Milano.
Autoarea romanului este Emanuela Zanotti, ziarist free lance din Brescia, colaboratoare pe probleme culturale la „Giornale di Brescia” şi „L’Espresso”. Timp de unsprezece ani a fost redactorul-şef al revistei „Primo Piano” iar î 2007 i-a fost conferit premiul „Attilio e Ada Carosso” pentru jurnalism.
Romanul care va fi lansat la Veneţia reprezintă debutul în proză al jurnalistei italiene, ai cărei străbunici materni proveneau din Transilvania, numită în carte „tărâmul de taină”. Cele două personaje ale romanului, Niza şi Achil, provin din două teritorii diferite (Transilvania şi Lombardia), dar care au cunoscut etape de istorie comună: dominaţia austriacă şi lupta pentru identitatea naţională. Personajul principal rămâne însă Bucureştiul, surprins în dramatica sa transformare de la oraşul occidental din epoca interbelică în capitala amorfă şi terorizată din anii instalării regimului de ocupaţie sovietică.
În dialogul cu publicul prezent la ceremonia de lansare, Emanuela Zanotti va prezenta câteva comentarii şi opinii personale, în calitate de ziarist, despre recentele articole apărute în presa italiană referitoare la românii din Peninsulă.


Director ad interim
Dr. Monica Joiţa

Articolo letto 667 volte : Commenti (3) RSS comment feed

Commenti

8 ianuarie 2012 07:05
I love these articles. How many words can a wordmstih smith?
8 ianuarie 2012 18:10
r1cGyr ckuykaujliad
26 ianuarie 2012 08:03
March 10, 2009@Jan: Nu, nu, nu Å£ine de nici o vârstă. Fără pasiune eşti doar o carcasă ahtiată după bani, aşa că să lăsăm lecÅ£iile de viaţă…Am înÅ£eles ce anume ai vrut să spui, dar nu sunt mai deloc de acord cu tine, îmi pare rău…  

maryland health insurance plan

Scrivi Commento

Name (required)

Email (required)

Website

Enter the code shown above:

  Print  

Redactia Minimize

www.CulturaRomena.it a fost realizat de Centrul Cultural Italo-Roman din Milano si de Asociatia Dacia din Livorno.

Redactorii site-ului

Redactia site-ului este constituita dintr-un grup de tineri studenti, profesori, cercetatori romani si italieni, interesati de cultura romana: Ingrid Beatrice Coman, Diana Pavel Cassese, Maria Floare Pop, Violeta P. Popescu impreuna cu colaboratorii: Iuliana Anghel, Ana Maria Panait, Gabriella Molcsan, Anita Bernachia, Cristina Nichitean, Cristina Molnar, Anca Marinescu, Alexandra Malina Hating, Sabrina Arpini, Codrina Sandru.

Pentru sugestii ne puteti scrie la adresa: infoculturaromena@gmail.com

  Print  

Copyright © 2008 - Centro Culturale Italo-Romeno di Milano
Gallerie foto Chi siamo

Gallerie video Contattaci
 infoculturaromena@gmail.com   Redazione
Associazione Sociale Culturale Rumena Italiana di Livorno
Associazione Sociale Culturale
Rumena Italiana di Livorno
Copyright 2008 by Cultura Romena