Italiano (Italia) Română (România)
vineri, mai 25, 2012
RIA2
CATEGORII
  Print  

Calendar cultural Minimize
Print  

  Minimize
06

 

România la cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino

(13-17 mai 2010) 

În perioada 13–17 mai 2010 va avea loc cea de-a XXIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino. Tema ediţiei din acest an este „La memoria, svelata” (Memoria regăsită”).

Standul României, cu o suprafaţă de 50 metri pătraţi, a fost construit după un concept inovativ şi interactiv, atât pentru a atrage publicul larg şi specialiştii, cât şi pentru a ilustra producţia editurilor româneşti reprezentative pentru tema aleasă: All, Brumar, Cartea Românească, Corint, Curtea Veche, Humanitas, Igloo Media, Junimea, Minerva, Nemira, Paralela 45, Polirom, Trei, Tritonic, Vinea, Vremea şi Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român.

 

 Pentru prima dată, atât editurile româneşti, cât şi editurile italiene care au publicat traduceri din literatura română vor putea vinde carte la punctul special amenajat în cadrul Standului României.

 

Deschiderea oficială a Standului României va avea loc joi, 13 mai, orele 13,00, în Pavilionul 3. Inaugurarea va fi făcută de către Marco Cugno (Universitatea din Torino), Bruno Mazzoni (Universitatea din Pisa), Marius Chivu (critic literar, Bucureşti) şi Monica Joiţa, directorul interimar al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Pe parcursul a patru zile (13, 14, 15 şi 16 mai), atât la Standul României, cât şi în alte spaţii din cadrul Salonului şi din oraş vor fi organizate manifestări care au scopul de a promova în Italia literatura şi politica editorială a României, programele în domeniu ale Institutului Cultural Român, de a trezi interesul editorilor, specialiştilor, traducătorilor, tinerilor din Italia şi întreaga lume, de a prilejui un schimb de experienţă între invitaţi şi publicul larg.

Astfel, manifestările care vor marca prezenţa României la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte de la Torino vor reuni peste 45 de invitaţi: unii din cei mai importanţi şi mai traduşi scriitori români la ora actuală, italienişti şi românişti de marcă, reprezentanţi ai unor edituri italiene, traducători de literatură română în limba italiană, jurnalişti. Manifestările includ lansări şi prezentări de carte, ateliere de lucru şi dezbateri literare.

În seria de manifestări care vor marca prezenţa României la cel mai important târg de carte din Italia se înscriu două mese rotunde cu tema „Propuneri editoriale româneşti” (Sala Azzurra, Pavilionul 3 – vineri, 14 mai şi Sala Professionali, Pavilionul 5 – duminică, 16 mai) şi atelierul de lucru cu tema: „Un scriitor şi… doi traducători” (Sala Stock, Pavilionul 5 – sâmbătă, 15 mai). Prima masă rotundă va fi moderată de Roberto Merlo (Universitatea din Torino) iar cea de-a doua de criticul literar Marius Chivu. Atelierul de lucru va fi coordonat de Mauro Barindi (Institutul Italian de Cultură din Tel Aviv) şi o va avea ca invitat special pe actriţa Monica Bârlădeanu.

 

Tema standului României („P.E.R. România - Propuneri Editoriale Româneşti”) va fi ilustrată în primul rând prin prezenţa unora dintre cei mai importanţi scriitori români la ora actuală: Dan Lungu, Vasile Ernu, Filip Florian, Nora Iuga, Nichita Danilov, Dinu Flămând, Ştefania Mihalache, Ioana Nicolaie, Cezar Paul-Bădescu, Radu Ţuculescu.

 

De asemenea, în ziua inaugurală a Salonului Internaţional de Carte de la Torino (13 mai), în coordonarea editurii Fazi de la Roma, va avea loc prezentarea ediţiei italiene a romanului Degete mici de Filip Florian în cadrul secţiunii LINGUA MADRE (în spaţiul Arena Piemonte, Pavilionul 3, începând cu orele 15,00).

 

Seria manifestărilor care vor marca prezenţa României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino 2010 se va încheia cu un eveniment menit să promoveze un gen special în peisajul editorial: literatura şi cartea ilustrată pentru copii. Astfel, la prestigioasa librărie FNAC din Torino (Via Roma, 56) va avea loc duminică, 16 mai, începând cu orele 17,00, o masă rotundă coordonată de scriitorul şi traducătorul Florin Bican, cu titlul „Prea mici ca să-ncăpem într-o lume-aşa mare”. Vor participa scriitorii Ioana Nicolae, Călin Torsan şi Alina Darian, Stela Lie (Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti), precum şi tinerii traducători Serafina Pastore şi Gabriele Di Palma.

 

Iniţiativa Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind organizarea anuală, împreună cu Centrul Naţional al Cărţii, a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind traducerea şi promovarea literaturii şi a politicii editoriale româneşti în întreaga lume. La ediţia de anul trecut, organizatorii italieni ai celei mai importante manifestări de profil din Peninsulă şi-au manifestat disponibilitatea ca România să fie invitat de onoare în 2012.


Detalii suplimentare despre Salonul Internaţional de Carte de la Torino pe http://www.salonelibro.it/

 

 

 

 

 

 

 

Articolo letto 913 volte : Commenti (0) RSS comment feed

Commenti

Non ci sono ancora commenti per questo articolo.

Scrivi Commento

Name (required)

Email (required)

Website

Enter the code shown above:

  Print  

Redactia Minimize

www.CulturaRomena.it a fost realizat de Centrul Cultural Italo-Roman din Milano si de Asociatia Dacia din Livorno.

Redactorii site-ului

Redactia site-ului este constituita dintr-un grup de tineri studenti, profesori, cercetatori romani si italieni, interesati de cultura romana: Ingrid Beatrice Coman, Diana Pavel Cassese, Maria Floare Pop, Violeta P. Popescu impreuna cu colaboratorii: Iuliana Anghel, Ana Maria Panait, Gabriella Molcsan, Anita Bernachia, Cristina Nichitean, Cristina Molnar, Anca Marinescu, Alexandra Malina Hating, Sabrina Arpini, Codrina Sandru.

Pentru sugestii ne puteti scrie la adresa: infoculturaromena@gmail.com

  Print  

Copyright © 2008 - Centro Culturale Italo-Romeno di Milano
Gallerie foto Chi siamo

Gallerie video Contattaci
 infoculturaromena@gmail.com   Redazione
Associazione Sociale Culturale Rumena Italiana di Livorno
Associazione Sociale Culturale
Rumena Italiana di Livorno
Copyright 2008-2012 by Cultura Romena