In Memoriam: Pr. prof. dr. Ilie Moldovan (1928-9 februarie 2012) > Cultura Romena

In Memoriam: Pr. prof. dr. Ilie Moldovan (1928-9 februarie 2012)

pubblicato il: 11 februarie 2012

Joi, 9 februarie 2012, a trecut la Domnul, ilustrul teolog si parinte al neamului romanesc, Preotul Prof. Dr. Ilie Moldovan, conducător de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu și Doctor Honoris Causa al Universităților din Alba Iulia și Baia Mare.

Este unul dintre parintii care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vietii vesnice” si despre pacatul avortului, definindu-l ca “rana de moarte a iubirii“. Totodata, de-a lungul vietii, cu timp si fara timp, acesta s-a implicat si in proiectele Provita, sustinand mereu conferinte in tara pe teme legate de combaterea avortului.

La implinirea varstei de 80 de ani a pr. Ilie Moldovan

Împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani a părintelui prof. dr. Ilie Moldovan ne oferă onorantul prilej de a ne exprima sentimentele noastre de preţuire şi aleasă consideraţie faţă de un distins slujitor al altarului, erudit teolog şi ilustru reprezentant al societăţii civile, şi un mare şi statornic prieten al românilor din Arcul intracarpatic. Printre cei mai apropiaţi şi înţelepţi colaboratori ai Prea Sfinţitului Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi ai încercaţilor săi credincioşi se află, fără putere de tăgadă, părintele profesor Ilie Moldovan, din Sibiu.

Cu puterea-i recunoscută de a sesiza marile provocări care stau în prezent în faţa Neamului românesc şi a Bisericii strămoşeşti, părintele profesor Moldovan, a inclus în rândul acestora şi problematica păstrării şi afirmării identităţii naţionale şi a credinţei ortodoxe a românilor din Arcul intracarpatic. În acest sens, s-a apropiat statornic şi benefic de credincioşii românii din Eparhia Covasnei şi Harghitei, identificându-se cu destinul acestora.

În buna tradiţie a marilor înaintaşi – de la mitropolitul Andrei Şaguna la academicianul George Popa-Lisseanu şi savantul Nicolae Iorga –, părintele Ilie Moldovan, a fost şi este un demn susţinător şi apărător al românilor din această parte a ţării, în relaţiile lor cu ierarhia bisericească, unităţi de cult din celelalte zone ale ţării, mediul universitar şi academic, tinerii săi discipoli, cu mass-media şi cu marea masă a credincioşilor din întreaga ţară, pe unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu.

A „ars” şi „arde” ca o torţă vie, cu toată fiinţa sfinţiei sale, pentru cauza românilor de la izvoarele Oltului şi Mureşului. S-a numărat printre iniţiatorii înfiinţării Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, iar după începerea activităţii acestui adevărat dar dumnezeiesc, în anul 1994, se numără printre cei mai cunoscuţi colaboratori, susţinători şi binefăcători ai tinerii eparhii şi a Prea Sfinţitului Ioan.¹

În toţi aceşti ani, a participat la cele mai importante momente din viaţa eparhiei, la nenumărate manifestări ştiinţifice, de cultură şi spiritualitate românească, la sfintele liturghii din parohiile cu mulţi credincioşi, dar şi acolo unde numărul celor plecaţi la Domnul şi înmormântaţi în cimitirele comunităţilor, este mai mare decât a celor aflaţi în viaţă (Anexa nr. 1). Cu tot programul său bogat părintele profesor şi-a făcut timp să fie prezent în localităţile judeţelor Covasna şi Harghita din primăvară, de la Serile Filocalice, până în buchetul de sărbători scumpe românilor: Sfântul Andrei – Ziua Naţională – Sfântul Nicolae. Prezenţa sfinţiei sale a fost şi este întotdeauna aşteptată cu dragoste şi interes, mesajul intervenţiilor părintelui întipărindu-se adânc în inima şi cugetul participanţilor. Au rămas antologice prezenţa părintelui Ilie Moldovan, întotdeauna înconjurat de studenţii săi la Odorheiul Secuiesc când s-a marcat 400 de ani de la zidirea bisericii ortodoxe, participarea la cursurile Universităţilor de Vară Făgeţel şi Izvorul Mureşului. Sfinţia Sa este nelipsit de la pelerinajele tinerilor studenţi, membrii ai Asociaţiei „Pro Vita” şi ASCOR din Sibiu şi din alte oraşe din ţară, efectuate în parohiile din eparhie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei şi de la cinstirea, aşa cum se cuvine, a Zilei Naţionale a României, la Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc. Întrezărind o predare de ştafetă între generaţii, întru continuarea proiectelor purtând pecetea înţelepciunii părintelui profesor, la ultimele ediţii a acestor manifestări de spiritualitate ortodoxă şi adâncă simţire românească, a fost însoţit de către unul din fii săi, prof. Sebastian Moldovan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.

Părintele profesor Ilie Moldovan este unul din întemeietorii Universităţii de Vară de la Făgeţel şi apoi de la Izvorul Mureşului. Continuând tradiţia Universităţilor de Vară de la Recea şi Jacul Românesc ţinut să înscrie în circuitul acestor manifestări şi judeţele Covasna şi Harghita. De-a lungul celor nouă ediţii, părintele profesor a prezentat cu harul şi elocinţa cunoscute, teme de mare interes pentru auditoriul format din tineri şi reprezentanţi ai asociaţiilor culturale româneşti din ţară şi de peste hotare. (Anexa nr. 2)

În cadrul unor sesiuni ştiinţifice, simpozioane, colocvii, dezbateri şi conferinţe organizate în judeţele Covasna şi Harghita, părintele profesor Ilie Moldova a prezentat aproape 30 comunicări (Anexa nr. 3). Simpla lecturare a titlurilor comunicărilor prezentate în toţi aceşti ani, pune în evidenţă, pe de o parte diversitatea şi complexitatea problemelor abordate, iar pe de altă parte continuitatea şi prioritatea puse pe marele provocări care stau în faţa Bisericii şi a Neamului Românesc în această perioadă. O bună parte din acest autentic izvor de înţelepciune se regăseşte în coloanele publicaţiilor din zonă, părintele profesor Ilie Moldovan fiind un colaborator de bază al redacţiei revistei „Grai Românesc”, al anuarului „Angvstia” şi a presei locale în limba română. (Anexa nr. 4)

Toate cărţile purtând semnătura părintelui Ilie Moldovan au fost prezentate cititorilor din judeţele Covasna şi Harghita, iar recenziile lor prezentate în presa locală, publicaţii în care au apărut numeroase ştiri, articole şi interviuri despre participarea părintelui Moldovan la manifestările din cele două judeţe. (Anexa nr. 5)

Datorăm părintelui profesor Ilie Moldovan, printre multe altele, introducerea în circuitul public a unor concepte precum „bodogaismul” – semnificând procesul de pierderea identităţii naţionale româneşti dintr-o comunitate, prin maghiarizare, precum şi unele proiecte cum este „solidaritatea versanţilor” – a cărui finalitate o reprezintă intensificarea legăturilor dintre românii trăitori, de o parte şi de alta a Carpaţilor. La Sfântu Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, la Topliţa şi Poiana Sărată, sau cu ocazia prezenţei sfinţiei sale în mănăstirile, parohiile şi centrele universitare din Moldova şi Muntenia, părintele profesor a fost un autentic „ambasador” al credincioşilor români din Arcul intracarpatic şi un neîntrecut susţinător al necesităţii solidarităţii cu aceştia a românilor din întreg spaţiul naţional.

După apariţia volumului de sinteze monografice Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură a iniţiat prezentarea sa în mai multe centre culturale ale ţării, transformând aceste ocazii în adevărate evenimente editoriale, aşa cum a fost cel din cadrul Facultăţii de Teologie din Baia Mare, din primăvara anului 2003.²

Numeroşi discipoli ai părintelui profesor ascultând de îndemnurile sfinţiei sale, au pus umărul la truda Prea Sfinţitului Ioan Selejan şi ai colaboratorii săi de revigorarea a fiinţei naţionale prin Biserică. Amintim în acest sens pe foştii săi studenţi şi cursanţi la universităţile de vară; Violeta Pătrunjel, Alin Câmpean, Constantin Stroilescu, Codrina Şandru, Teodora Roşca, Daniela Dumbravă, Eugen şi Dana Popescu şi mulţi alţii. În amintirea acestora, chipul părintelui profesor a rămas ca un odor de preţ dăruit de bunul Dumnezeu ca merinde sufletească pentru întreaga viaţă. (Anexa nr. 6)

Acordarea de către Senatul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Î.P.S. Andrei Andrecuţ, a titlului de „Doctor honoris causa”, părintelui profesor dr. Ilie Moldovan, din Sibiu³, constituie o binecuvântată şi pe deplin meritată recompensă morală acordată unei personalităţii care şi-a identificat întreaga viaţă cu Biserica ortodoxă şi Neamul Românesc.⁴

Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Ioan, din partea tuturor celor care îl cunosc şi îl preţuiesc, îi transmitem distinsului patriot, eruditului teolog şi eminentului profesor, de Dumnezeu şi Neam românesc iubitor, părintelui Ilie Moldovan, sincere felicitări cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 80 de ani, asigurându-l de întreaga noastră dragoste, preţuire şi consideraţie. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască sănătate, tinereţe spirituală şi putere de a-şi materializa multiplele şi generoasele sale proiecte, inclusiv pe cele referitoare la credincioşii români de la curbura interioară a Carpaţilor. La mulţi ani, părinte profesor Ilie Moldovan, alături de toţi cei dragi şi apropiaţi!

Dr. Ioan Lăcătuşu, Erich-Mihail Broanăr

Chipul Profesorului de lângă noi

Părintele Ilie Moldovan

Dacă din cei 80 de studenţi prezenţi era întrebat cum ar fi fost acest periplu al colindei strămoşeşti fără prezenţa părintelui profesor Ilie Moldovan probabil cu greu am fi putut da un răspuns, însă un răspuns scurt pentru ceea ce a însemnat această prezenţă a profesorului nostru, ar fi venit prompt şi fără nici o ezitare: totul.

Nu este nici o exagerare, nici măcar o măgulire cât un adevăr pe care îl rostim noi actualii studenţi şi foşti studenţi ai săi, care avem o unică şi irepetabilă calitate, aceea de a fi iubiţi cu adevărat de profesorul şi îndrumătorul nostru pe drumul credinţei şi adevărului.

Profesorul pentru marea majoritate este cel care stă la catedră şi prin cursul său deschide noi orizonturi de cunoaştere studenţilor săi, pentru noi însă, profesorul trece de această barieră, iese din cadrul sălii de curs, coboară de la amvon, lasă masa de scris producându-se o simbioză între ceea ce aflăm şi vedem, căci cursul continuă pentru noi studentii sai, pe drumurile Jacu-lui român, a mănăstirilor Recea, Făgeţel, Cârţişoara etc., cu rostirile sale ne „învecinăm” şi „vieţuim” dincolo de sala de curs într-o participare vie şi rodnică.

Toate ieşirile, toate locurile călcate împreună cu parintele Ilie nostru au devenit pentru noi studenţii săi, mai vii şi mai rezonante intrând în conştiinţele noastre cu adevărate locuri sacre, pline de duhul istoriei neamului românesc.

Toate aceste locuri cărora li s-a adăugat anul acesta după Universitatea de la Făgeţel şi acest admirabil periplu de colindă şi gând românesc pe meleagurile Harghitei şi Covasnei, au mărturisit cu prisosinţă cuvintele părintelui, adeseori răsunătoare ca lanţurile grele, conştientizarea a câta oară dacă mai era nevoie, a responsabilităţii ce cade pe umerii noştri. Nimic din cele auzite de noi nu a rămas neversificat în latura trăirii şi participării maxime a profesorului nostru, pe fiecare palmă de pământ aimtita şi transfigurată de rugăciune şi pioşenie.

Acum am înţeles cu adevărat spusele părintelui nostru: nu te poţi defini român dacă nu rezonezi cu pământul românesc din Secuime, cu pământul Bucovinei şi Basarabiei, şi tot acum ne-am dat seama de ce părintele absolvent de teologie, a cerut parohie în zonă. Vitalizarea părintelui am dedus-o tocmai din această mărturisire continuă asemenea unei flăcări care nu se stinge şi parcă devine în ciuda timpului tot mai puternică.

Că am fost la Târgu Secuiesc, Covasna, Zăbala, Zagon, Păpăuţi, Poiana Sărată, Breţcu, Miercurea-Ciuc etc. cuvintele părintelui aveau rostul de a pecetlui momentul prezenţei noastre într-un mod plenar căci orice s-ar mai fi spus era parcă aproape de prisos. Rostirea sa mărturisea nu numai o cunoaştere a locului, oamenilor cât şi o legătură de suflet şi o rezonanţă deplină a fiecărui moment în parte. Fiecare cuvânt era menit să sfinţească timpul şi spaţiul şederii noastre acolo. Dacă pentru majoritatea dintre noi era o „primă venire” pe aceste meleaguri pentru părintele totul mărturisea o reîntoarcere, revenire şi o regăsire. Îi observam pasul hotărât alături de al nostru care deşi tânăr nu era atât de viguros ca al său, îi auzeam vocea cântând alături de-a noastră, dar nimic nu întrecea în admiraţia noastră ca vederea chipului său în momentele de bucurie. Nici un cuvânt nu putea exprima însufleţirea ce a pus stăpânire pe sufletele tuturor ca privirea şi chipul profesorului nostru. Acest chip plin de bucurie era maxima certitudine a reuşitei noastre în manifestarea organizată şi semnul de nădejde şi certitudine în perpetuarea acţiunilor în această zonă.

Nu aş putea încheia modesta prezentare fără să includ în portretul profesorului nostru un alt chip ce stăruie în mod delicat dar convingător în paşii părintelui nostru – e maica preoteasă pe care o intuim în toate aceste preumblări pline de îmbogăţire sufletească pentru noi studenţii. Chipul profesorului de lângă noi – e însemnul unei tinereţi fără bătrâneţi.

Violeta Pătrunjel

PS. Articolul a fost scris in 1998 cand impreuna cu pr. prof. Ilie Moldovan am inaugurat la Sf. Gheorghe pelerinajul de Sf. Andrei in parohiile din Episcopie, traditie care continuna si acum.

(Oituzul, Foaie de cuget şi simţire românească, în „Cuvântul Nou”, anul IX, nr. 2351, 22 decembrie 1998)

Articolo letto 259 volte : Commenti (3)

Commenti

# Stelian Gombos

13 februarie 2012 13:51

In memoriam – naşterea în viaţa cea cerească şi veşnică a Preacucernicului Părinte Profesor Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu…

Cuprins fiind întodeauna de respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Părintele nostru Profesor de Morală - Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna” din Sibiu – acum, în aceste momente, la adormirea sa în Domnul, la venerabila vârstă de optzeci şi trei de ani, petrecuţi în spiritul şi duhul bunei noastre înţelepciuni şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului nostru românesc!...
În mintea şi în inima mea personalitatea preacucerniciei sale se conturează şi se identifică prin câteva trăsături şi calităţi distincte, şi anume: în primul rând prin maturitatea şi bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau complicat; după aceea prin tenacitatea şi perseverenţa lui, prin dispoziţia pe care o avea spre intensificarea eforturilor în vederea rezolvării unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin cultura teologică şi nu numai cu care era înzestrat datorită muncii şi tenacităţii sfinţiei sale – deoarece a fost un autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el de-a lungul întregii vieţi; prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin spiritul său de dişciplină, în primul rând cu propria lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte concis, coerent dar şi consistent în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii!... De asemenea, a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun care îţi inspira foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre romăneşti şi ortodoxe!...
În ultima vreme a ajuns la o vârstă, respectabilă şi venerabilă, la care probabil, s-a gândit tot mai mult la ce a fost în urmă, făcându-şi tot felul de bilanţuri, cu gândul şi intenţia de a-şi încheia activitatea, didactică, pastoral şi apologetic – misionară, însă, atât eu personal i-am sugerat şi l-am încurajat permanent, cât şi mulţi alţi cunoscuţi, ucenici şi admiratori, să nu renunţe definitiv, la toate aspectele activităţii sale care a fost, întotdeauna, foarte folositoare multor oameni – studenţi, tineri, slujitori ai altarelor sau credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, însă constatăm acum cu toţii că momentele şi perioadele de suferinţă din ultimii ani au învins, în cele din urmă!...
Cugetând la activitatea şi la personalitatea preacucerniciei sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care sfinţia sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!...
M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce este şi înseamnă (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorind din toată inima ca Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească, să-l numere cu drepţii, în Împărăţia Sa cea Cerească, Sfântă şi Veşnică!...
Şi acum, după această scurtă introducere, în ultimii ani având eu mai multe drumuri la Sibiu, inclusiv la vestita şcoală teologică – Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Şaguna”, m-am hotărât, luându-mi (şi) inima în dinţi, să vorbesc cu Părintele Profesor Ilie Moldovan, o gazdă primitoare şi plină de îngăduinţă, în cadrul unui succinct interviu, despre Euharistie şi Mântuire, despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire şi, iată ce ne-a răspuns, în cele ce urmează, din prea multa-i sa dragoste şi experienţă, pe care vreau să-l supun atenţiei, în cele ce urmează, cu adâncă preţuire şi recunoştinţă, întru amintirea şi pomenirea Părintelui Profesor Ilie Moldovan:

Dragostea de Sfânta Euharistie înseamnă Dragostea de Dumnezeu şi de a Sa Împărăţie!...

1. - Este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi şi în veci Acelaşi” în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură?!...
- Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi.
2. - Ce credeţi că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?!...
- Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanţa termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii.
3. -Mai vedeţi, astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!...
- În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat că este impresionat de numarul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!... Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!... Mie nu mi-a lipsit liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de vin tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrana şi din alimentele primite şi aşa mai departe. Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu!... Astăzi încă nu prea ştim (cum) să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă.
4. - În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: - acela de deasă împărtăşanie, rară împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continuă împărtăşanie?!... Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă?!...
- Răspunsul meu este: Continuă Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru!... Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsa de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice şi abstracte în idei!...
5. - Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte?!...
- Este o greşală de preţuire a lui Iisus Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!... Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi, să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin!...
6. - Este lumea bisericească contemporană suficient de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi, îndeosebi, cea eshatologică?!...
- Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism şi de la Α la Ω!...
7. - Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii?!...
- Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Iisus Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!...
8. - Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportăm noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară?!...
- Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El!... La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii!... Ca o concluzie aş susţine că, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!...
9. - Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre?!...
- Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti, şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!... Aşadar, Iisus Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veşnică) cu El.
10. - Mai este, astăzi, relaţia părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?!...
- Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se îndesească, să se întărească!...
11. - Care ar fi soluţia sau modalitatea îndreptării acestei stări de fapt, a acestei situaţii de compromis?!...
- Implorând Providenţa Divină să privească spre noi cu ochi milostivi şi povăţuitori, convinşi fiind că se aplică şi aici cuvântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteţi face nimic”.
12. - Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, „catehismele” noastre prezintă corect lucrurile cu privire la această problemă sau sunt destul de scolastice?!...
- Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici!... Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel, nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.
13. - Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai, adică asistăm, cumva, la o „evoluţie” istorică a acestei probleme?!...
- Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii!...
14. Vedeţi cumva, o stare de revigorare a acestei situaţii, sunteţi optimist, în acest sens?!...
- Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „Nici porţile iadului nu o vor birui” nu va întârzia această revigorare până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.
15. - Acum în încheierea acestui interviu v-aş ruga, Preacucernice Părinte Profesor, să desluşiţi câteva concluzii urmate de câteva sfaturi!...
- Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi şi Biserica Lui, să fim creştini ai milei şi ai iertării şi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic şi-n evlavie la Maica Domnului şi aşa, pururea cu Domnul vom fi până la sfârşitul veacurilor!...

- Acestea fiind zise, acum la trecerea sa în veşnicele lăcaşuri, ne rugăm cu toţii, într-un cuget şi o simţire profundă, ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!

Cu multă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Drd. Stelian Gomboş –
Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului României.

In Memoriam: Pr. prof. dr. Ilie Moldovan (1928-9 februarie 2012)

Commenti

Scrivi Commento